Românii care au făcut bani în pandemie: cât de bine le-a mers evazioniștilor din turism

de: Alexandru Puiu
26 10. 2020

Dacă ar fi să definești un mare câștigător al pandemiei din România, mai ales pe parcursul verii, se pare că îl găsești în mediul rural, sub formă de pensiuni. Din păcate pentru statul român, cei mai mulți dintre cei cărora le-a mers bine au făcut evaziune fiscală.

Industria HoReCa a fost îngenuncheată de pandemie. De la restaurante de top până la hoteluri din lanțuri populare, toate au avut de suferit, iar multe afaceri s-au închis pentru totdeauna. Cu toate acestea, în același sector au fost identificați și mari câștigători. Este vorba de cei cu pensiuni neînregistrate, cu afaceri nefiscalizate, oamenii care nu plătesc taxe la stat. Această relitate a fost confirmată de consultantul în turism Trăian Bădulescu.

În opinia sa, la nivel național, capacitate de cazare în unități hoteliere de orice tip și dimensiune gravitează în jurul valorii de 400.000 de locuri. Dintre acestea, conform estimărilor comunicate de Bădulescu, aproximativ 50.000 se află în mediul rural și nu sunt fiscalizate, nu plătesc impozite sau taxe de orice fel.

Răzvan Pîrjol este secretar de stat în domeniul turismului. Când a fost întrebat de această situație gravă de evaziune fiscală de către reporterii Ziare.com, a calificat-o ca fiind ”neavenită” și a refuzat să de alte detalii.

Dincolo de acest detaliu, Badulescu a făcut un calcul și estimează că la un preț mediu de 80 de lei pe cameră, dacă în toată această perioadă de pandemie toate cele 50.000 de camere au fost ocupate măcar 30 de zile, suma nefiscalizată care a s-a dus „la negru” se ridică la 120 de milioane de lei.

În mod previzibil, turișii sunt și ei complici la evaziune. ”Atenție, aici nu vorbim de unități de cazare care fac parte din asociații, patronate sau alte organizații precum A.N.T.R.E.C., ci de cazări clandestine, dacă le putem spune așa. În cazul acestor pensiuni și apartamente, turișii sunt complici la infracțiune, pentru că aleg să nu ceară bon și, mai mult, aceștia fac și recomandări prietenilor, perpetuând evaziunea fiscală la nivel național.”, a declarat consultantul în turism.